Eroul din Rovinari, sublocotenentul post-mortem Laurentiu Constantin Lixandru, mort la datorie in Afganistan, a fost inmormantat ieri cu onoruri militare. Sotia sa a fost angajata in armata cu gradul de subofiter, dar vestea a suparat-o la culme pe mama militarului erou.
Seful Statului Major al Armatei Romane, generalul maior Stefan Danila, a anuntat ieri, in timpul inmormantarii, ca Mapn va avea grija de Cornelia Lixandru, sotia militarului, si o va angaja ca subofiter. In acel moment, mama lui Laurentiu Constantin Lixandru a explodat. „Sa va fie rusine! De ce s-o angajati pe ea in armata? Ce merite are ea?”, a strigat femeia. Preotii au inceput sa cante ca sa acopere vocea femeii, dar ea nu a putut fi redusa la tacere. „De ce o angajeaza pe nora mea in armata? Nu merita!”, striga deznadajduita mama eroului. Tot ieri, un alt militar roman a pierit in Afganistan. Este vorba de caporalul Catalin-Ionel Marinescu, de 28 de ani, din Craiova, care a murit in urma exploziei unei bombe artizanale pe o strada din localitatea afgana Zabul.